Traian Calancia, poezia impresionanta Evolutie

Traian Calancia: M-am născut la 12 noiembrie 1950, în satul Hăneşti, judeţul Botoşani, unde am locuit doar 9 ani. Din 1959 sunt săvinean, aici urmând şi cursurile gimnaziale şi liceale. Am absolvit Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii „Ştefan ce Mare” din Suceava, am lucrat la catedră 20 de ani, după care m-am reprofilat pe contabilitate. Sunt căsătorit, am doi copii, nu sunt prins în afaceri. Ca pasiuni: literatura, muzica, pictura şi, bineînţeles, calculatoarele. Sunt foarte tranşant, nu-mi plac polemicile, nu caut gâlceavă nimănui, dar nici nu mă las „călcat pe coadă”, nu ţin la supărare şi nu sunt invidios. Cel mai mare defect al meu este că-i spun omului în faţă ce gândesc, detestând bârfa. Alte defecte nu le discut, pentru că ar însemna să-i privez pe mulţi de plăcerea de a o face. 

Mai multe in revista Luceafarul aici !

Va voi prezenta mai jos poezia originala Evolutie a poetului Traian Calancia, trimisa chiar de poet printr-un mesaj pe facebook, poezie care circula pe net sub diverse forme si titluri.

Aceste versuri impresioneaza prin realismul legitatilor vietii in scurgerea timpului, a perceptiei uneori gresite a tinerei generatii care la randul ei va cunoaste adevarul, dar numai atunci cand viata si timpul o aduce la realitate. 

O realitate implacabila care nu va mai permite altceva decat regrete.

Evolutie
De Traian Calancia

Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi e dor de tine…

Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S auzim de bine…

Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă mi un pol…

Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las o baltă…

În anii, care ţi mai rămân,
Te vor numi doar, ĂL BĂTRÂN.
Şi vorba lor te năuceşte:
– Bătrâne, ce ţi mai trebuieşte…

Copile! Tu să ai ştiinţă,
Că ţi am fost tată cu credinţă.
Şi din puţin, de a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi am dat ŢIE.

Dar, fă mi te rog o bucurie!
La cimitir, să vii la mine,
Să mi spui ca în copilărie:
– Tăticule, mi e dor de tine…

Profilul Facebook Traian Calancia: https://www.facebook.com/traian.calancia?fref=ts