Aprecieri pe Facebook

joi, 25 iulie 2013

Nou, folia solara de 1 euro, care va incarca telefoanele mobile

Din categoria energie naturala fotovoltaica:

Grupul chinez TCL, al şaptelea producător mondial de telefoane mobile, va integra în smartphone-urile sale o folie fotovoltaică flexibilă care va permite încărcarea rapidă a bateriilor, dispozitivul fiind fabricat în Europa.

Compania chineză şi firma franceză SunPartner, unul dintre cele mai promiţătare start-up-uri din domeniul tehnologiilor fotovoltaice, au semnat un parteneriat pentru integrarea acestei folii fotovoltaice în smartphone-urile cu touch screen produse de compania chineză. Dacă rezultatele testelor se vor dovedi concludente, foliile vor echipa câteva milioane de telefoane de smartphone-uri din clasa superioară, atât din gama TCL, cât şi Alcatel One Touch.

Tehnologia Sun Partener, botezată Wysips ( What You See is Photovoltaic Surface), presupune o reţea de microlentile montate pe un strat fotovoltaic subţire, care poate fi asamblat atât deasupra, cât şi dedesubtul ecranului tactil. Folia este practic invizibilă pentru utilizator şi, conectată la un cip, converteşte lumina în energie electrică suficientă pentru a încărca bateria smartphone-ului în câteva ore. Mai mult pe: http://www.economica.net/europenii-au-facut-folia-solara-care-va-incarca-bateria-telefonului-costa-doar-un-euro_58023.html

miercuri, 24 iulie 2013

Permacultura - Un concept ecologic de agricultura la scara mica

Permacultura este o modalitate de proiectare și design a așezărilor umane și sistemelor agricole perene, bazată pe imitarea relațiilor ce există în ecosistemele naturale. Majoritatea populațiilor native au practicat anumite forme de permacultură înainte de popularea continentului Europa.

Noțiunea de permacultură înseamnă cultură (agricolă) permanentă. Agricultorul austriac Sepp Holzer a fost primul, în anii 1960, care a practicat permacultura, ca metodă sistematică. În anii 1970, ideile sale au fost preluate și dezvoltate pe baze știintifice de australienii Bill Mollison, David Holmgren și asociatii lor, care le-au popularizat într-o serie de publicații.

În cartea lor Permaculture One (1978) Bill Mollison și David Holmgren a trasat și cele trei direcții etice ale permaculturii:
1-Grija pentru Pământ: să ne îngrijim ca sistemele vii să poată supraviețui în continuare și să prolifereze;
2-Grija pentru omenire: să ne îngrijim ca oamenii să poată avea acces la toate resursele ce le sunt necesare pentru a trăi;
3-Repartizarea etică și limitarea consumării resurselor: stabilind limite pentru nevoile noastre putem obține resurse cu care să sprijinim cele două direcții anterioare. Surplusul îl vom împărți cu alții.

Permacultura se ocupă cu proiectarea mediului, astfel încât acesta să se autosusțină, pe principii ecologice și biologice, folosind de multe ori modele care apar în natură. Scopul este optimizarea efectului și minimizarea muncii. Scopul permaculturii este să creeze sisteme stabile, productive, care să răspundă nevoilor umane și să integreze armonios mediul cu locuitorii săi. Pentru a-și atinge scopul, permacultura ia în considerare procesele ecologice ale plantelor și animalelor, ciclurile lor de hrănire, factorii climaterici și ciclurile meteorologice.

Acest concept prezinta interes pentru cei care ar putea face agricultura la scara mica cu rezultate foarte bune si cheltuieli minime. Cititi mai multe pe: Permacultura.ro

Mai jos cartea lui Sepp Holzer in format Scribd:

Sepp Holzer - Permacultura. Ghid Practic Pentru Agricultura La Scara Mica - TEI - v. color by Tei Traduceri Ecologice Independente

Bebelusul regal al Ducesei de Cambridge si a printului William, foto&video

Ducesa de Cambridge, numele oficial al lui Kate, a nascut, luni seara, un baietel dupa ce a trecut printr-un travaliu de peste 10 ore, potrivit BBC. Baiatul a fost nascut natural, anunta surse CNN, si va fi al treilea in ordinea succesiunii la tronul britanic, iar numele sau va fi cunoscut in perioada urmatoare. Ducesa a fost internata luni dimineata la maternitatea St Mary din Londra.

Foto Agerpres/AP

Ducesa de Cambridge a fost externata marti seara. La plecare, Kate si printul William l-au prezentat pe cel mai nou membru al familiei regale britanice multimii adunate in fata Maternitatii Saint Mary din Londra, transmite BBC.




"Inaltimea sa regala Ducesa de Cambridge a nascut un baiat, la ora 16.24 (18.24, ora Romaniei). Nou-nascutul cantareste 3,8 kg. Ducele de Cambridge a fost prezent la nastere. Regina, Ducele de Edinburgh, Printul de Wales, Ducesa de Cornwall, Printul Harry si membrii ambelor familii au fost informati si sunt bucurosi de veste. Inaltimea sa regala si copilul sau sunt amandoi in stare buna si vor ramane in spital peste noapte", se arata in comunicatul oficial difuzat de Palatul Kensington.

marți, 23 iulie 2013

Transilvania in pericol datorita retrocedarilor ilegale ?!

Despre Gheorghe Funar fostul primar al Clujului se stie ca este un nationalist radical si un oponent vehement al actiunilor vizibile sau oculte ale Ungariei si UDMR, privind falsificarea istoriei Transilvaniei, dar atunci cand exista dovezi clare si documentate ar fi necesar ca autoritatile din Romania sa tina cont si sa cerceteze aceste aspecte.
Acesta e motivul pentru care postez scrisoarea primita pe mail.




UNGARIA NAȚIONALIZEAZĂ CLĂDIRILE ISTORICE, PĂDURILE ȘI TERENURILE AGRICOLE DIN ARDEAL !


        Aceasta este realitatea incredibilă, dar adevărată, care se desfășoară cu concursul autorităților Statului Român și împotriva Poporului Român, cu consecințe foarte apropiate vizând integritatea teritorială a României !
        Este necesar ca tot românul să se întrebe și să afle: de ce s-a ajuns la actuala situație și ce se urmărește ?
        Se știe că, de aproape 95 de ani, după Marea Unire de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918, niciodată Ungaria și organizațiile etnicilor unguri din țara noastră nu au recunoscut România Mare și au acționat împreună împotriva Statului național unitar român și Poporului Român ! Ungaria și ungurii revendică sfântul pământ românesc al Ardealului, moștenit de Poporul Român de la geto-daci. După ce a falsificat Istoria Poporului Român, a Daciei și a României, Ungaria pretinde și acționează pentru anexarea Ardealului, Cetatea sau Grădina Domnului, la geto-daci, sub pretextul că l-a stăpânit timp de un mileniu...de 51 de ani, între anii 1867-1918, în vremea Imperiului habsburgic.
        Ungaria a încercat să ocupe Ardealul în anul 1919, cu sprijinul Rusiei sovietice, dar Armata Română a câștigat războiul, a ocupat inclusiv Budapesta și la 4 august 1919 au fost puse opincile românești pe Parlamentul ungar.
        După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a reușit în urma "Procesului optanților"  să obțină uriașe despăgubiri din partea României pentru imobilele din Ardeal care au intrat în proprietatea Statului Român. Mai târziu, cu sprijinul Germaniei hitleriste și al Italiei fasciste, în urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a dobândit o mare parte din Ardeal, până la 25 octombrie 1944 când Armata Română, împreună cu trupele sovietice, a eliberat sfântul pământ românesc de sub teroarea ungară.
        După lovitura de stat din decembrie 1989, la care autoritățile de la Budapesta au avut o contribuție însemnată în declanșarea ei și la numărul morților, Ungaria împreună cu bisericile maghiare și organizațiile etnicilor unguri din România au pus în aplicare un plan diabolic vizând anexarea Ardealului printr-un nou Diktat pregătit pentru anul 2014 la Bruxelles. Argumentele principale ale Ungariei pentru obținerea acestui Diktat sunt următoarele:
        1) Numărul cetățenilor români, majoritatea din Ardeal, care au solicitat și obținut cetățenia Ungariei să fie de cel puțin 4,5 - 5 milioane. Până în prezent, Ungaria a acordat dubla cetăţenie la peste trei milioane de cetăţeni români. Zilnic, în 920 de localităţi din Ungaria se acordă gratuit cetăţenia ungară la mii de români get-beget, care astfel intră în Spaţiul Schengen, iar Comisia Europeană se face că nu vede nici nu aude. Peste puţină vreme Comisia Europeană şi Parlamentul European vor afla şi constata că românii au intrat în Spaţiul Schengen fără ca România să beneficieze de acelaş statut ca şi celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.
2) Obţinerea pe toate căile, ilegale şi legale, a peste 50% din proprietăţile imobiliare din Ardeal de către Ungaria. Până în prezent, Ungaria prin numeroase persoane juridice și persoane fizice ungare a reușit să obțină 30%-40% din proprietățile imobiliare din Ardeal, iar prin aplicarea ultimei Legi de retrocedare a Guvernului Ponta II se va ajunge în anul 2014 ca peste 50% din aceste proprietăți să nu mai aparțină Statului Român, urmând să fie naţionalizate de către Ungaria sau dobândite ilegal, inclusiv prin furtul pios.
        După îndeplinirea acestor două mari obiective, Ungaria va cere Comisiei Europene și Parlamentului European aplicarea principiului autodeterminării popoarelor ! Autoritățile de la Budapesta speră ca prin Diktatul de la Bruxelles, din anul 2014, Ardealul să devină autonom și apoi să fie anexat la Ungaria.
        Principala cale folosită pentru dobândirea ilegală de imobile din Ardeal o constituie așa-zisele retrocedări în natură, de fapt naționalizarea mascată de către Ungaria a mii de clădiri și milioane de hectare de păduri și terenuri agricole din proprietatea Poporului Român și Statului Român !
        ADEVĂRUL ISTORIC cunoscut foarte bine de Ungaria și de unguri, dar trecut sub o condamnabilă tăcere de autoritățile de la București și partidele politice parlamentare, este următorul:
        1)După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a acționat și a reușit să obțină despăgubiri din partea Statului Român pentru toate imobilele pe care le-a avut în proprietate Statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918, precum și pentru optanții unguri. Sub această denumire de optanți sunt cunoscuți acei cetățeni români de etnie ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetățenia Ungariei și au părăsit România. În total au fost 367 optanți. Optanții unguri împreună cu Ungaria au depus numeroase reclamații la Societatea Națiunilor și au deschis foarte multe procese cerând despăgubiri pentru imobilele lor care au intrat în proprietatea Statului Român. La propunerea Consiliului Societății Națiunilor s-a format Tribunalul Arbitral româno-ungar de la Paris, unde a avut loc procesul optanților unguri, în perioada 1923-1930. Diferendul dintre Ungaria și România a fost bine analizat și prezentat de către Nicolae Titulescu, ministrul de Externe al României, în expunerea ținută în Consiliul Societății Națiunilor, în ziua de 5 iulie 1923. Acum 90 de ani, Nicolae Titulescu a subliniat că Ungaria pretinde "plata în aur a despăgubirilor", iar optanții unguri puteau să-și păstreze bunurile imobile în cadrul legilor românești, dar nu au făcut-o, acceptând să fie despăgubiţi. În urma negocierilor purtate între delegația României condusă de ministrul de Externe, Nicolae Titulescu și delegația Ungariei condusă de contele Albert Appony și a Convențiilor de la Haga (din 20 ianuarie 1930) și Paris (21 aprilie 1930) s-a decis că plata despăgubirilor stabilite de Tribunalul Arbitral de la Paris se face din Fondul Agrar deschis în Elveția, la o bancă din Basel, de către Statul Român. Din acest fond au fost plătite despăgubiri uriașe către Ungaria și optanții unguri. Începând cu anul 1931 sumele destinate despăgubirilor către Ungaria și optanții unguri au fost evidențiate în Bugetul de venituri și cheltuieli al României. După unele surse, suma despăgubirilor s-a ridicat la echivalentul a peste 100 tone aur pur (de 24 carate), iar după alți cercetători la circa 600 tone aur pur. După mai bine de 80 de ani de la plata despăgubirilor către Ungaria și optanții unguri, precum și după deschiderea arhivelor pe această temă, guvernatorul Băncii Naționale a României, președinții și premierii României, miniștrii de Finanțe și directorii S.R.I. și S.I.E., precum și mulți academicieni și istorici cunosc suma totală a plăților făcute de Poporul Român și Statul Român pentru imobilele care au aparținut Ungariei și ungurilor până în anul 1918 în Ardeal. În mod inexplicabil, cu toții o păstrează la secret ! De ce ? Pentru ca Poporul Român și Parchetul să nu afle că retrocedările post-decembriste către bisericile maghiare și numeroase alte persoane juridice și fizice ungare sunt ilegale și în fapt reprezintă naționalizarea de către Ungaria a mii de clădiri istorice și a milioane de hectare de pădure și terenuri agricole din România, mai ales din Ardeal. Este cert că exproprierea imobilelor din Ardeal, care au aparținut Ungariei, optanților unguri și bisericilor maghiare s-a făcut prin acordarea de despăgubiri din partea Statului Român ! Există documente oficiale referitoare la clădirile, terenurile agricole și pădurile expropriate.