Aprecieri pe Facebook

duminică, 6 octombrie 2013

BOX, Vladimir Klitschko vs Alexander Povetkin, video youtube meci integral

Vladimir Klitschko şi Alexander Povetkin au boxat la Moscova, iar ucraineanul a fost desemnat învingător de cei trei arbitri judecători cu 119-104. Până la confruntarea cu cel mai mic dintre fraţii Klitschko, Alexander Povetkin era neînvins, câştigând 26 de meciuri.

Povetkin a fost trimis la podea prima oară în repriza a doua, apoi de alte trei ori în repriza a şaptea. În pauza dintre reprizele 7 şi 8, antrenorii rusului au luat în calcul abandonul. Povetkin a mai fost trimis la podea în repriza 11, dar fusese împins de Klitschko. Meciul s-a terminat cu victoria fără dubii a lui Klitschko.





Vladimir Klitschko şi-a păstrat titlurile WBA, IBF, WBO şi IBO în faţa rusului Alexander Povetkin, pe care l-a învins, sâmbătă noaptea, la puncte, după un meci de 12 reprize. 
Klitschko a câştigat în urma acestui meci 13,3 milioane euro, a doua bursă din istorie după meciul dintre Mike Tyson şi Lennox Lewis. Povetkin a câştigat 4,4 milioane euro.

Totusi acest meci a declansat o dezaprobare din partea publicului rus, datorita tinerilor repetate si a inpingerilor de care s-a folosit Klitschko.

vineri, 4 octombrie 2013

Queen, Freddie Mercury, The Great Pretender (2012), documentar online subtitrat ro

Freddie Mercury (n. 5 septembrie 1946; d. 24 noiembrie 1991) a fost un muzician, compozitor și textier britanic, cunoscut ca lider al formației britanice de muzică rock Queen.
Mercury a fost recunoscut pentru calitățile vocale remarcabile de tenor și pentru prestațiile live.
În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaționale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions și Little Thing Called Love. Mercury a murit în urma unor complicații ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul care cauzează Sindromul Imunodeficienței Dobândite.

Freddie Mercury pe numele său adevărat Farrokh Bulsara, s-a născut pe insula africană Zanzibar, la acea vreme colonie britanică, acum parte a Tanzaniei. Părinții săi, Bomi Bulsara și Jer Bulsara erau perși din India care practicau religia antică zoroastriana. Mercury avea o soră mai mică, pe nume Kashmira.

Mercury a fost trimis în India la vârsta de 7 ani pentru a merge la Școala de băieți Sf. Petru, o școală pentru băieți din Panchgani lângă Bombay. La St. Peter's, a fost un elev strălucit care a excelat la sport și a învățat să cânte la pian. La școală, a format o formație, denumită The Hectics, unde el cânta la pian. Tot la St. Peter's a început să-și spună „Freddie”. Mercury a rămas în India în copilărie, locuind cu bunica și mătușa lui. Și-a completat educația în India la St. Mary's (ISC) High School în Mazagon înainte sa se întoarcă în Zanzibar.

La vârsta de 17 ani, Mercury și familia sa au fost forțați să plece din Zanzibar în Anglia ca rezultat a Revoluției din Zanzibar. Familia s-a mutat într-o casa mică la periferia orașului Feltham în afara Londrei. Mercury s-a înscris la Isleworth Polytechnic (în prezent West Thames College) în Vestul Londrei unde a studiat arta. În cele din urmă, a obținut o diplomă în artă și design grafic la Ealing Art College, folosind ulterior aceste abilități pentru a construi emblema trupei Queen. Mercury a rămas cetățean britanic până la sfârșitul vieții.
Mai multe>>>http://ro.wikipedia.org/wiki/Freddie_Mercury