Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, peste 900.000 de români poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În fiecare an, la 23 aprilie, îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.Azi, toţi cei ce au numele Gheorghe sau orice alt derivat îşi serbează ziua de nume.

Mai exact, 910.507 de cetăţeni români, dintre care 727.351 de bărbaţi şi 183.156 de femei, îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Din totalul româncelor, 133.845 poartă numele de Georgeta, alte 33.877– Gheorghiţa, Ghiorghiţa şi 14.929 – Geta, în timp ce 505 de femei poartă numele de Ghiţa.

Conform datelor furnizate de structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne, majoritatea bărbaţilor se numesc Gheorghe, Ghiorghe (551.885), George (146.574), Gheorghiţă, Ghiorghiţă (24.022), iar Ghiţă (4.870).

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia într-o familie creştină, după ce a rămas orfan de tată, s-a mutat cu mama sa în Palestina.

În timpul împăratului Diocleţian (284-305), s-a înrolat în armata romană şi s-a făcut în scurtă vreme renumit pentru forţa, priceperea şi vitejia lui în luptă, astfel încât a fost ridicat la rang de ofiţer în armata imperială.

În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări, torturi şi crime, toate sub lozinca imperială “nomen christianorum deleto” (numele creştinilor să fie şters).

Aflat în preajma împăratului şi văzând cruzimea de care erau în stare persecutorii, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în faţa lui Diocleţian mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Uimit de curajul soldatului său, acesta l-a trimis la închisoare.

A fost supus unor torturi groaznice, fiind “trecut prin toate vămile muceniciei”, cum se spune în relatarea martiriului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

El a dovedit însă un curaj şi o bărbăţie nemăsurată, păstrându-şi neclintită mărturisirea. Printre cei care au asistat la groaznicele torturi şi care, convinşi că tăria şi curajul Sfântului ţin de o putere nefirească, s-au convertit la creştinism se numără şi soţia lui Diocleţian, Alexandra, care a suferit curând după aceea martiriul.

Neizbutind să-l despartă prin chinuri de Hristos, Diocleţian l-a condamnat la moarte prin decapitare, sentinţa fiind executată la 23 aprilie 303.

Tuturor un sincer la multi ani!