Aprecieri pe Facebook

joi, 14 martie 2013

Noul Suveran Pontif - Papa Francisc I - foto&video


La circa o oră  după anunțul alegerii papei, dat publicității prin fumul alb și prin sunetele clopotului Bazilicii Sf. Petru, cardinalul protodiacon Tauran a anunțat de la balconul Bazilicii vaticane numele noului papă: cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio.

El si-a ales ca nume de Suvern Pontif Francisc I, iar multmiea stransa in Piata Sfantul Petru a scandat "Francesco" in urma anuntului.

Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio (76 de ani) a fost ales cel de-al 266-lea papă din istoria Bisericii Catolice, în cel de-al cincilea scrutin al conclavului, sfatul cardinalilor convocat special pentru desemnarea succesorului lui Benedict al XVI-lea, început aseară.

Potrivit AFP, este primul sud-american si primul iezuit care devine papa. De asemenea, este primul Papa care isi alege numarul "I". "Cardinalii au cautat noul papa la capatul lumii", a spus el de la Balconul Central. Ulterior, a indemnat credinciosii sa se roage pentru Benedict al XVI-lea, apoi a cerut un moment de reculegere: "Rugati-va pentru mine si dati-mi binecuvantarea voastra".

El a binecuvantat orasul si lumea si "toti barbatii si femeile de buna credinta". De asemenea, a indemnat la "fraternitate" in sanul Bisericii.

O surpriza totala si fericita care a facut ca multimea din piata Sfantului Petru sa se roage impreuna cu noul Suveran Pontif si sa scandeze Francesco in memoria Sfantului Francisc din Assisi, despre care papa Benedict al XV-lea spunea: „Este imaginea lui Cristos cea mai desăvârşită din toate timpurile”

Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi:



Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale

Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat… cat pentru a consola,
Spre a fi inteles… cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit… cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand… primesti,
Pierzand… gasesti,
Iertand… esti iertat,
Murind… reinvii la viata eterna!

Socotindu-se un urmas al Sfantului Francisc din Assisi, noul Papa a dus o viata inchinata oamenilor simpli, saraci, bolnavi, el insusi ducand o viata modesta asa cum a avut in copilarie.


Jorge Bergoglio s-a născut la Buenos Aires, în 1936. Este unul din cei cinci copii ai unui lucrător feroviar italian emigrant in Argentina.
În adolescență, Papa Francisc şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii, potrivit ediției online a postului NBC News. Sursa citată mai precizează și faptul că experții medicali spun că Papa Francisc pare să fie în putere şi sănătos şi ar trebui să aibă capacitatea pulmonară aproape de normal.


El a fost numit cardinal în 2001 de fostul Papa Ioan Paul al II-lea. În această funcție, el s-a remarcat pentru pozițiile sale conservatoare, pledoariile în favoarea justiției sociale și o atitudine umilă.
El a renunțat la reședința oficială pentru a locui într-un apartament modest, renunțând chiar la mașină cu șofer pentru a călători cu mijloacele de transport în comun. Noul papă obișnuiește chiar să își gătească singur. Un exemplu demn de urmat pentru toti slujitorii Domnului din toate cultele crestine.




HABEMUS PAPAM! AVEM PAPĂ! - Video






Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu