Aprecieri pe Facebook

miercuri, 20 martie 2013

INCENDIAR - Interviu cu fostul consilier al Papei Ioan Paul al II-lea - video

Secretele Vaticanului încep să iasă la lumină. Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost  decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost  președinte al Conferinței șefilor de universități irlandeze și fost membru al Biroului de conducere al Conferinței Rectorilor Universităților Europene (CRE), face o declarație șocantă:

“Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).” (această declarație șocantă o puteți vedea în partea 3, începând cu minutul 52:21)


Va prezint mai jos interviul video integral cu Miceal Ledwith acordat TVR Cluj in emisiunea Stiinta si cunoastere, care cuprinde 4 parti, interviuri preluate si dezbatute si de televizunea Nasul Tv







Oare această declarație făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură și cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în țara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”? Ce știu cei de la Vatican iar noi nu știm? Ce documente secrete se ascund în buncărele Vaticanului? S-ar putea răsturna multe dintre lucrurile pe care le știm noi despre istoria umanității, dacă acestea ar fi făcute publice? Cu siguranță că da! Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spațiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe...




Vizionează 25 dintre emisiunile despre traco-geto-daci, realizate la Nașul tv, pe acest canal YouTube:
http://www.youtube.com/user/roxindaniel


Sursa blogul lui Daniel Roxin

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu