Acesta e motivul pentru care postez scrisoarea primita pe mail.
UNGARIA
NAȚIONALIZEAZĂ CLĂDIRILE ISTORICE, PĂDURILE ȘI TERENURILE AGRICOLE DIN ARDEAL !
Aceasta este realitatea
incredibilă, dar adevărată, care se desfășoară cu concursul autorităților
Statului Român și împotriva Poporului Român, cu consecințe foarte apropiate
vizând integritatea teritorială a României !
Este necesar ca tot românul să se întrebe și să afle: de ce s-a ajuns la
actuala situație și ce se urmărește ?
Se știe că, de aproape 95 de ani, după Marea Unire de la Alba-Iulia de la 1
Decembrie 1918, niciodată Ungaria și organizațiile etnicilor unguri din țara
noastră nu au recunoscut România Mare și au acționat împreună împotriva
Statului național unitar român și Poporului Român ! Ungaria și ungurii
revendică sfântul pământ românesc al Ardealului, moștenit de Poporul Român de
la geto-daci. După ce a falsificat Istoria Poporului Român, a Daciei și a
României, Ungaria pretinde și acționează pentru anexarea Ardealului, Cetatea
sau Grădina Domnului, la geto-daci, sub pretextul că l-a stăpânit timp de un
mileniu...de 51 de ani, între anii 1867-1918, în vremea Imperiului habsburgic.
Ungaria a încercat să ocupe Ardealul în anul 1919, cu sprijinul Rusiei
sovietice, dar Armata Română a câștigat războiul, a ocupat inclusiv Budapesta
și la 4 august 1919 au fost puse opincile românești pe Parlamentul ungar.
După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a reușit în urma
"Procesului optanților" să obțină uriașe despăgubiri din partea
României pentru imobilele din Ardeal care au intrat în proprietatea Statului
Român. Mai târziu, cu sprijinul Germaniei hitleriste și al Italiei fasciste, în
urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a dobândit o mare
parte din Ardeal, până la 25 octombrie 1944 când Armata Română, împreună cu
trupele sovietice, a eliberat sfântul pământ românesc de sub teroarea ungară.
După lovitura de stat din decembrie 1989, la care autoritățile de la Budapesta
au avut o contribuție însemnată în declanșarea ei și la numărul morților,
Ungaria împreună cu bisericile maghiare și organizațiile etnicilor unguri din
România au pus în aplicare un plan diabolic vizând anexarea Ardealului
printr-un nou Diktat pregătit pentru anul 2014 la Bruxelles. Argumentele
principale ale Ungariei pentru obținerea acestui Diktat sunt următoarele:
1) Numărul cetățenilor români, majoritatea din Ardeal, care au solicitat și
obținut cetățenia Ungariei să fie de cel puțin 4,5 - 5 milioane. Până în
prezent, Ungaria a acordat dubla cetăţenie la peste trei milioane de cetăţeni
români. Zilnic, în 920 de localităţi din Ungaria se acordă gratuit cetăţenia
ungară la mii de români get-beget, care astfel intră în Spaţiul Schengen, iar
Comisia Europeană se face că nu vede nici nu aude. Peste puţină vreme Comisia Europeană
şi Parlamentul European vor afla şi constata că românii au intrat în Spaţiul
Schengen fără ca România să beneficieze de acelaş statut ca şi celelalte ţări
membre ale Uniunii Europene.
2) Obţinerea
pe toate căile, ilegale şi legale, a peste 50% din proprietăţile imobiliare din
Ardeal de către Ungaria. Până în prezent, Ungaria prin numeroase persoane
juridice și persoane fizice ungare a reușit să obțină 30%-40% din proprietățile
imobiliare din Ardeal, iar prin aplicarea ultimei Legi de retrocedare a Guvernului
Ponta II se va ajunge în anul 2014 ca peste 50% din aceste proprietăți să nu
mai aparțină Statului Român, urmând să fie naţionalizate de către Ungaria sau
dobândite ilegal, inclusiv prin furtul pios.
După îndeplinirea acestor două mari obiective, Ungaria va cere Comisiei
Europene și Parlamentului European aplicarea principiului autodeterminării
popoarelor ! Autoritățile de la Budapesta speră ca prin Diktatul de la
Bruxelles, din anul 2014, Ardealul să devină autonom și apoi să fie anexat la
Ungaria.
Principala cale folosită pentru dobândirea ilegală de imobile din Ardeal o
constituie așa-zisele retrocedări în natură, de fapt naționalizarea mascată de
către Ungaria a mii de clădiri și milioane de hectare de păduri și terenuri
agricole din proprietatea Poporului Român și Statului Român !
ADEVĂRUL ISTORIC cunoscut foarte bine de Ungaria și de unguri, dar trecut sub o
condamnabilă tăcere de autoritățile de la București și partidele politice
parlamentare, este următorul:
1)După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a acționat și a reușit
să obțină despăgubiri din partea Statului Român pentru toate imobilele pe care
le-a avut în proprietate Statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918,
precum și pentru optanții unguri. Sub această denumire de optanți sunt cunoscuți acei cetățeni români de
etnie ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetățenia
Ungariei și au părăsit România. În total au fost 367 optanți. Optanții unguri
împreună cu Ungaria au depus numeroase reclamații la Societatea Națiunilor și
au deschis foarte multe procese cerând despăgubiri pentru imobilele lor care au
intrat în proprietatea Statului Român. La propunerea Consiliului Societății
Națiunilor s-a format Tribunalul Arbitral româno-ungar de la Paris, unde a avut
loc procesul optanților unguri, în perioada 1923-1930. Diferendul dintre
Ungaria și România a fost bine analizat și prezentat de către Nicolae
Titulescu, ministrul de Externe al României, în expunerea ținută în Consiliul
Societății Națiunilor, în ziua de 5 iulie 1923. Acum 90 de ani, Nicolae
Titulescu a subliniat că Ungaria pretinde "plata în aur a
despăgubirilor", iar optanții unguri puteau să-și păstreze bunurile
imobile în cadrul legilor românești, dar nu au făcut-o, acceptând să fie
despăgubiţi. În urma negocierilor purtate între delegația României condusă de
ministrul de Externe, Nicolae Titulescu și delegația Ungariei condusă de
contele Albert Appony și a Convențiilor de la Haga (din 20 ianuarie 1930) și
Paris (21 aprilie 1930) s-a decis că plata despăgubirilor stabilite de
Tribunalul Arbitral de la Paris se face din Fondul Agrar deschis în Elveția, la
o bancă din Basel, de către Statul Român. Din acest fond au fost plătite
despăgubiri uriașe către Ungaria și optanții unguri. Începând cu anul 1931
sumele destinate despăgubirilor către Ungaria și optanții unguri au fost
evidențiate în Bugetul de venituri și cheltuieli al României. După unele surse,
suma despăgubirilor s-a ridicat la echivalentul a peste 100 tone aur pur (de 24
carate), iar după alți cercetători la circa 600 tone aur pur. După mai bine de
80 de ani de la plata despăgubirilor către Ungaria și optanții unguri, precum
și după deschiderea arhivelor pe această temă, guvernatorul Băncii Naționale a
României, președinții și premierii României, miniștrii de Finanțe și directorii
S.R.I. și S.I.E., precum și mulți academicieni și istorici cunosc suma totală a
plăților făcute de Poporul Român și Statul Român pentru imobilele care au
aparținut Ungariei și ungurilor până în anul 1918 în Ardeal. În mod
inexplicabil, cu toții o păstrează la secret ! De ce ? Pentru ca Poporul Român și Parchetul să nu
afle că retrocedările post-decembriste către bisericile maghiare și numeroase
alte persoane juridice și fizice ungare sunt ilegale și în fapt reprezintă
naționalizarea de către Ungaria a mii de clădiri istorice și a milioane de
hectare de pădure și terenuri agricole din România, mai ales din Ardeal. Este
cert că exproprierea imobilelor din Ardeal, care au aparținut Ungariei, optanților
unguri și bisericilor maghiare s-a făcut prin acordarea de despăgubiri din
partea Statului Român ! Există documente oficiale referitoare la clădirile,
terenurile agricole și pădurile expropriate.
2) În perioada 1940-1944, după Diktatul de la Viena, autoritățile Statului
ungar au falsificat toate cărțile funciare din Ardealul ocupat și au înscris,
din nou, în proprietatea celor care au fost despăgubiți din Fondul Agrar toate
imobilele pe care le-au avut în timpul Imperiul habsburgic.
3) După 6 martie 1945 comuniștii evrei și unguri din România nu au confiscat
sau naționalizat bunurile imobile și mobile ale bisericilor maghiare, nici ale
evreilor și ungurilor, ci pe cele ale românilor și Bisericilor Ortodoxă și
Greco-Catolică.
4) Atât în perioada interbelică, dar mai ales în timpul socialismului nu s-au
actualizat cele mai multe cărți funciare din Ardeal, nefiind înscrise
modificările intervenite în privința proprietarilor.
5) Prin Legea nr.260 din 4 aprilie 1945, toate înscrisurile în cărțile funciare
efectuate în perioada 1940-1944 au fost declarate nule de drept ! În foarte
multe cărți funciare nu au fost operate radierile corespunzătoare.
6) În vara și toamna anului 1944 o mare parte din arhivele localităților din
Ardeal au fost duse în Ungaria, iar cele rămase în România se încearcă de către
U.D.M.R. să fie luate de la Arhivele Statului Român și trecute la bisericile
maghiare pentru a nu se descoperi lanțul de infracțiuni prin care Ungaria și
alte persoane juridice și fizice maghiare au naționalizat sau au fost
împroprietărite cu peste 30% din clădirile, terenurile agricole și pădurile din
Ardeal. Un exemplu edificator, aflat în atenția opiniei publice din România,
este cel al retrocedării, de fapt al împroprietăririi Bisericii Reformate din
Sfântul Gheorghe cu clădirea Colegiului "Szekely Miko". În decembrie
2010, D.N.A. Brașov i-a trimis în judecată pe Attila Gabor Marko (se pare,
fratele lui Marko Bela, fost președinte al U.D.M.R. și fost vicepremier al
României), fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relații
Interetnice din cadrul Ministerului Informațiilor Publice, Tamas Marosan,
reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal și Silviu Clim, fost consilier
juridic în cadrul Ministerului Justiției. Ei au fost acuzați de abuz în
serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave. Acuzații
au întocmit, în 14 mai 2002, documente false din care rezultă că imobilul a
fost în proprietatea Bisericii Reformate din Sfântul Gheorghe și au acționat
pentru ca el să fie restituit Eparhiei Reformate din Ardeal.
În aprilie 2002, Ministerul Administrației Publice a precizat că imobilul
respectiv nu poate fi retrocedat în baza O.U.G. nr.83/1999. Retrocedarea s-a
făcut în baza unui extras fals de carte funciară. Procurorii au stabilit că
inculpații au prejudiciat Statul Român cu 1.300.000 euro. Judecătoria Buzău i-a
condamnat, în iulie 2012, pe inculpați la trei ani de închisoare, din care pe
Attila Gabor Marko și Tamas Marosan cu executare, iar Silviu Clim cu
suspendarea executării pedepsei.
După ce Attila Gabor Marko a fost ales deputat din partea U.D.M.R., dosarul a
fost trimis spre judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție. La
dosarul respectiv este depusă o adresă a Ministerului Justiției care solicită
Instanței Supreme să constate că sentința de condamnare pronunțată de
Judectoria Buzău este nelegală și că în acest caz nu există prejudiciu adus
Statului Român ! Incredibil ! De asemenea, Ministerul Justiției a subliniat că
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe nu s-a constituit parte civilă, fiind
condusă de reprezentanții U.D.M.R. La termenul din 27 iunie a.c., Înalta Curte
de Casație și Justiție a hotărât să amâne procesul pentru data de 10 octombrie
a.c.
7) După 23 august 1944 și în baza art.8 din Convenția de armistițiu semnată la
Moscova, în 12 septembrie 1944, bunurile reprezentând proprietatea Ungariei și
Germaniei de pe teritoriul României au fost sechestrate și, în baza Legii nr.91
din 9 februarie 1945 au fost puse sub supravegherea Casei de Administrare și
Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.). Aceste bunuri nu au fost
confiscate de regimul comunist și, ca urmare, nu pot face obiectul
retrocedărilor către Ungaria și Germania.
8) La toate retrocedările din Ardeal către Ungaria și numeroase persoane
juridice și persoane fizice ungare sunt prezentate, la instanțele judecătorești
și la comisiile constituite în acest scop, copii ale cărților funciare sau
extrase din acestea. Cele mai multe sunt falsificate sau incomplete. Dar, cărțile funciare nu au valoarea de
înscrisuri constitutive de drepturi reale, ele fiind de fapt o evidență a
imobilelor. Drepturile reale trebuie dovedite cu documentele originale care
atestă titlul de proprietate.Pentru a grăbi retrocedările ilegale de
imobile către Ungaria și bisericile maghiare s-a ajuns la o situație de
neimaginat: cei care revendică ilegal imobile în Ardeal au depus și depun
plângeri penale împotriva angajaților din primării care trebuie săptămânal să
meargă la Parchet, unde sunt citați, pentru a da declarații în legătură cu
refuzul retrocedării ilegale de clădiri și terenuri. Vicepremierul României,
Liviu Dragnea, cunoaște situația retrocedărilor ilegale de imobile din Ardeal,
inclusiv teroarea la care sunt supuși mulți angajați ai primăriilor, dar...tace
şi nu acționează. Îi este frică de subiect și mai ales de consecințe.
9) Restituirile în natură către Ungaria, bisericile maghiare și alte persoane
juridice și persoane fizice ungare, în temeiul legislației bogate în domeniul
retrocedărilor de imobile, dar având la bază acte false și ignorând
despăgubirile uriașe plătite de Statul Român, au drept consecințe anularea
Reformei agrare din anul 1921 și a efectelor unor tratate internaționale,
precum și revenirea la situația proprietarilor de păduri dinainte de 17/29
decembrie 1863.
10) Împroprietărirea ilegală a Ungariei, bisericilor maghiare și a altor
persoane juridice și persoane fizice ungare cu mii de clădiri istorice și
milioane de hectare de terenuri agricole și păduri are drept consecință
transformarea instiutuțiilor Statului Român în chiriași în România și plata
nelegală de chirii anuale cu mult peste 10 milioane euro. De pildă, la
Timișoara pentru clădirile istorice retrocedate bisericilor maghiare ( în care
funcționează nouă licee și două spitale), Consiliul local plătește chirie de
peste 1 milion euro pe an.
Pentru a stopa furturile la examenele de admitere în licee și la bacalaureat,
Ministerul Educației a solicitat cetățenilor să comunice toate neregulile
constatate, iar S.R.I. a ajutat la începerea cercetării penale a cadrelor
didactice de la un liceu din Bucureşti, implicate în fraudarea examenului de
bacalaureat. La Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, S.R.I. a
monitorizat şi supravegheat, timp de o lună, toate cadrele didactice, iar în
ziua de 1 iulie a.c., la sfârşitul primei probe de examen, toţi supraveghetorii
au fost duşi la Poliţie pentru cercetări penale. Întâmplarea este foarte mult
mediatizată, mai ales la televiziuni. În schimb, pentru imobilele naţionalizate
de Ungaria şi cele retrocedate ilegal în Ardeal, după anul 1989, S.R.I. i-a
monitorizat în ultimii 20 de ani pe majoritatea beneficiarilor dar nu sunt
valorificate informaţiile. S.R.I. şi S.I.E au monitorizat şi cunosc toate
retrocedările ilegale din Ardeal în favoarea Ungariei, bisericilor maghiare,
altor persoane juridice şi fizice ungare, precum şi împroprietărirea acestora
cu imobilele expropriate de Statul Român după Tratatul de la Trianon, pentru
care Poporul Român a plătit despăgubiri de peste 100 tone aur de 24 carate. De
ce nu le comunică S.R.I. şi S.I.E aceste informaţii Parchetului şi D.N.A.? Ce
şi până când aşteaptă ? Sunt întrebări pe care Comisia Specială de Control a
Parlamentului evită să le pună. Aceiaşi Comisie, precum şi Comisia pentru
Administraţie Publică şi Comisia juridică din Senat şi Camera Deputaţilor
refuză să analizeze şi să decidă în urma retrocedărilor ilegale de imobile ale
Statului Român către Ungaria, bisericile maghiare şi alte persoane juridice şi
fizice ungare.
Din multe clădiri de locuit naţionalizate de către Ungaria sau retrocedate
ilegal bisericilor maghiare şi altor persoane juridice şi fizice ungare au fost
evacuaţi ori sunt în curs de evacuare locatarii români, proprietari ai
locuinţelor respective în baza Legii nr.112/1995. S-a ajuns în România
post-decembristă ca hoţii şi samsarii de imobile ale Statului Român să-i
evacueze pe români din locuinţele cumpărate în mod legal.
În fapt, autorităţile Statului Român
au donat ilegal şi se pregătesc să doneze Ungariei şi etnicilor unguri din
Ardeal numeroase proprietăţi imobiliare ale Poporului Român. Un asemenea jaf
imobiliar nu a existat în nicio ţară din Europa.
Este necesar ca
Parchetul şi D.N.A. să acţioneze pentru redobândirea în proprietatea publică a
Statului Român a imobilelor donate şi retrocedate ilegal, precum şi pentru
recuperarea uriaşelor chirii plătite nelegal din banii publici !
Pentru a afla adevărul și mai ales pentru a opri politica diabolică a Ungariei
și U.D.M.R. vizând naționalizarea imobilelor din România, Guvernul Ponta II ar
trebui să facă următoarele:
1. Să suspende, pe timp de cel puțin trei ani, aplicarea tuturor actelor
normative referitoare la retrocedări.
2.Să solicite Parchetului și Direcției Naționale Anticorupție să cerceteze
penal toate persoanele implicate în retrocedările ilegale referitoare la
imobilele pentru care Statul Român a plătit despăgubirile din Fondul Agrar. O
atenţie specială trebuie acordată fiecărui dosar de retrocedare depus la
Bucureşti, la Comisia specială de restituire a imobilelor revendicate de
cultele religioase, precum şi pentru fiecare decizie dată de această Comisie,
mai ales cu referire la imobilele din Ardeal revendicate de bisericile
maghiare.
3.Să informeze Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară, în legătură cu
politica Ungariei susținută de bisericile maghiare din România vizând
retrocedările/naționalizările de clădiri, terenuri agricole și păduri din
Ardeal, ca suport și argument pentru Diktatul de la Bruxelles din anul 2014.
4. Să apeleze la cetățenii români pentru a obține informații în legătură cu
dobândirea ilegală de către Ungaria și persoane juridice și persoane fizice
ungare a numeroase imobile pe teritoriul României.
"O viață avem
români...Și-o cinste ! Deșteptați-vă că am dormit destul !" (Mihai Viteazul).
Dr Gheorghe Funar
Secretar general al P.R.M.
Președintele Filialei P.R.M. CLuj
2 iulie 2013
Articol despre retrocedari ilegale catre etnicii germani: http://sibiu.justitiarul.ro/jaf-imobiliar-la-sibiu-retrocedari-ilegale-catre-fdgr-succesor-al-organizatiei-naziste-grupul-etnic-german-i/
RăspundețiȘtergere