Video Full, CM 2015, handbal feminin, Polonia - Romania, medalie de bronz Romania
ROMANIA-POLONIA 31-22: dupa 10 ani, am castigat o medalie la handbal. Mesajul Cristinei Neagu, desemnata jucatoarea turneului si golghetera campionatului.
Performanta Romaniei la Mondialul din Danemarca a fost intarita si de titlul de golghetera a competitiei obtinut de Cristina Neagu, cu 63 de goluri.
''Am castigat Liga Campionilor in vara (cu Buducnost Podgorica, n. red.) si m-am simtit extraordinar. Este o mare performanta pentru handbalul romanesc, dupa zece ani vine o noua medalie la un Campionat Mondial, chiar daca e de bronz si nu e de argint, cum a fost acum zece ani. Daca ne gandim cum am plecat la acest Mondial, cate sanse ne dadeam ... cel mai important pentru noi era sa obtinem un loc bun in vederea Jocurilor Olimpice. Am ajuns sa jucam pentru medalie si am castigat o medalie extrem de meritata, dupa un joc foarte bun prestat, in care am condus din primul pana in ultimul minut si nu am dat nicio sansa Poloniei'', a declarat Cristina Neagu la Dolce Sport, imediat dupa meci.
''Vreau inca o data sa spun cat sunt de mandra si de fericita sa joc cu aceste fete, sa am acesti antrenori, acest staff, dl Cheregi, care se ocupa cu filmatul, masorii, doctorii care au avut grija de noi, toti care au facut parte din staff la acest Mondial, sunt extrem de fericita si mandra ca am putut sa lucrez cu ei. Le multumesc din suflet, le multumesc oamenilor care au fost astazi in tribuna, oamenilor care ne sustine din fata televizoarelor si oamenilor care ne sustin intotdeauna, indiferent de rezultat'', a mai spus golghetera Mondialului danez.